Maratonul Sănătății – Prevenția salvează vieți

Crucea Roșie Română Filiala Caras-Severin a desfasurat o activitate, în Centrul Civic la Reșiței, în cadrul campaniei naționale de screening Maratonul Sănătății – Prevenția salvează vieți, Evenimentul se înscrie în calendarul național de evenimente dedicate celor 150 de ani de existență ai Crucii Roșii Române.

Participanții au beneficiat gratuit de:

  • testarea glicemiei;
  • verificarea tensiunii arteriale
  • măsurare și cântărire
  • evaluarea factorilor de risc;
  • recomandări personalizate privind stilul de viață sănătos;
  • îndrumare către servicii medicale de specialitate, dacă este cazul.

„Diabetul este una dintre cele mai răspândite afecțiuni cronice la nivel global, iar depistarea timpurie poate face diferența între o viață sănătoasă și complicații severe. Prin această campanie, ne dorim să aducem prevenția mai aproape de oameni și să încurajăm controalele regulate”, a declarat Alin Cica – director, în cadrul Filialei Caras-Severin a Crucii Roșii Române.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Crucea Roșie Română organizează la nivel național „Maratonul Sănătății”, o amplă campanie de prevenție a diabetului, care include evenimente de screening desfășurate simultan în toate județele țării.

Inițiativa are ca scop creșterea gradului de conștientizare privind riscurile diabetului, importanța depistării precoce și adoptarea unui stil de viață sănătos.

Prin „Maratonul Sănătății”, Crucea Roșie Română își propune să aducă serviciile de prevenție mai aproape de comunități și să încurajeze totodată populația să acorde o mai mare atenție propriei sănătăți.

Crucea Roșie Română. Aici, de 150 de ani.

Despre Crucea Roșie Română

Crucea Roșie Română este o organizație umanitară auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. Societatea Națională de Cruce Roșie din România a luat ființă în 1876 și prin programele și activităţile sale în beneficiul societății, contribuie la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.