CONSULTAȚII MEDICALE GRATUITE

Filiala de Cruce Roșie Caraș – Severin a oferit persoanelor vulnerabile din zone rurale/urbane defavorizate sau izolate de pe raza județului Caraș – Severin, consultații gratuite și evaluarea stării de sănătate, efectuate de un medic de urgență și asistent medical. În cadrul acestor consultații au fost verificate: tensiunea arterială, glicemia, pulsul , saturația de oxigen din sânge și EKG, în urma cărora au fost eliberate prescrieri medicale și rețete.


Întreaga activitate a fost desfășurată în cadrul proiectului Sănătate medicală și Prim ajutor în zone izolate și defavorizate din Caraș – Severin, proiect implementat de Filiala Caraș – Severin cu sprijinul unei finanțări asigurate din fondurile colectate de Crucea Roșie Română din taxa de timbru ( de 1% ) și puse la dispoziția filialelor.