MUZICĂ PENTRU VIAȚĂ

Copiii care suferă de diabet şi hemofilie, trataţi la Centrul Medical „Cristian Şerban” de Evaluare, Terapie, Educaţie Medicală Specifică şi Recuperare, din Buziaş, pot primi o mână de ajutor de la cetăţenii din Reşiţa şi Caraş-Severin, care se alătură campaniei „Muzică pentru viaţă”, iniţiate de Radio România Reşiţa şi Crucea Roşie Caraş-Severin, campanie sprijinită de Teatrul de Vest Reşiţa.

Campania „Muzică pentru viaţă”, se va desfăşura în perioada 17-23 decembrie la CĂSUŢA DE STICLĂ din Reşiţa, Parcul Tricolorului, unde voluntari de la Radio România Reşiţa se vor afla sub ochii radioascultătorilor, împreună cu invitaţii, realizând în direct emisiuni dedicate campaniei umanitare. Va fi difuzată muzică la cerere, contra cost, iar banii vor fi adunaţi într-o urnă transparentă de sticlă, amplasată lângă CĂSUŢA DE STICLĂ. Au fost invitaţi şi au acceptat să susţină proiectul, în mod gratuit, interpreţi de muzică populară, pop-rock şi folk.

Teatrul de Vest Reşiţa susţine campania umanitară de strângere de fonduri pentru copiii ce suferă de boli incurabile, donând spectacolul „Gunoierul” acestei cauze. Tragicomedia „Gunoierul” va fi prezentată duminică, 17 decembrie, ora 19.00, la Palatul Cultural din Reşiţa. Distribuţia: Dan Mirea, Florin Ruicu, Ana-Maria Cizler, Marius Tudor.

În loc să plătească un bilet de intrare, pasionaţii de teatru pot dona orice sumă de bani în urnele transparente care se vor afla la intrarea în sala de spectacole.

Precizăm că Centrul Medical pentru copii şi tineri „Cristian Şerban” din Buziaş, este o instituţie unică în România, unde tratamentul este gratuit, fiind trataţi copii din toată ţara, care suferă de diabet, hemofilie, dar şi de alte boli.

„Vino în perioada 17-23 decembrie la CĂSUŢA DE STICLĂ din Parcul Tricolorului! Vino duminică, 17 decembrie, la ora 19.00, la spectacolul „Gunoierul”, de Mimi Brănescu, regia Iulian Ursulescu. Donează acum din puţinul tău pentru copiii cu boli incurabile de la Centrul Medical din Buziaş! Povestea Centrului Medical pentru copii şi tineri „Cristian Şerban” Buziaş trebuie să meargă mai departe!”